Stau si ii astept pe cei doi pe marginea marii, mai fac 2-3 poze si ma gandesc la drumul ce e de facut. 350 km in care vom trece de la mare direct la mare altitudine. Marea e superba si despartirea dureroasa. Promitem solemn ca mai ajungem pe aici.
Bucuriile au forme ciudate. Mosulica la care stam, Anton - cel mai relaxat om din lume, s-a oferit sa ne dea o cafea YEEEEESS
Am plecat spre Kotor. In planul initial era un punct forte al excursiei. Mi s-a parut un pom laudat . Mult prea aglomerat si haotic, cu un trafic infernal in care fiecare face absolut ce vrea. Dar a fost simpatica plimbarea cu bacul. Te simti atat de mic in mijlocul apelor cocotat pe o cutie facuta de om cu denumire de feribot.
Vama Muntenegreana are un sistem deosebit de functionare astfel incat si cand am intrat si cand an iesit din tara am pierdut cate o jumatate de ora.
Am auzit citit si vazut filme despre un megadrum pe langa kotor. L-am ratat cu desavarsire. Ramane pe alta data. In schimb, drumul ce face ocolul golfului si mai ales urmatoarea parte spre iesire din Muntenegru este un Transfagarasan subevaluat si aproape gol.
Iesiti din muntenegru si neintrati fiind inca in Bosnia am dat peste un grup foarte vesel. Terminasera de facut rafting. Adica ei faceau rafting in no mans land ... Dar drumul unde e ? In fata baietii cu barci si in dreapta un pod de lemn pe care nu ar fi avut vreodata vreo sansa vreun camion sa treaca fara sa ajunga sa faca si el un fel de baie. Trecem podul.
Intram in Bosnia si dispare drumul.
Sau ... nu dispare dar nici nu e . In sensul ca vreo 20 de km am mers printr-un santier in care nu se intrezareste prea multa organizare sau dorinta de munca sau oameni sau utilaje prea multe.E numai praf. Un praf rosu. Doreii lor, cati sunt , ca si ai nostrii gasira motiv de sprijinirea sapei la trecerea maiestuoasa a Harli-ului prin norii de praf rosu. Din santier drumul se prefacu in drum comunal, din comunal in judetean si cand sa inceapa si cel national, ajunseram la pantele din Sarajevo. Bai nene si astia au pante. Stateam la semafor si ma rugam sa imi reziste franele, ma gandeam de ce nu se face pornirea din rampa la scoala moto si alte mii de ganduri despre tot ce inseamna "la vale". Am gasit usor cazarea rezervata. Oameni prietenosi si buni vorbitori de engleza dar ne-am speriat o leaca atunci cand ne intrebara de incuietori... ca se cam fura pe la ei... Eu stiu ca vstromul nu se fura dar Pilif a facut ochii maaari. Cand ne-am asezat la terasa si chelnerul zise ca totul e fara alcool ca e aproape de moscheie, Pilif primi lovitura decisiva din partea orasului si se retrase la cazare si eu cred ca a stat cu ochii numai pe "bijuteria familiei" lasata printre posibili hoti.
Recunosc faptul ca am insistat sa ajungem in acest loc pentru ca ma fascineaza istoria lui si eram curios cum se face de se aliniaza aici astrele pentru tot felul de intamplari , de la asasinatul ce a marcat inceputul primuluu razboi mondial pana la asediul din anii 90.
Am gasit un oras destul de trist dupa gustul meu. Un oras predominant musulman . Minarete cu leduri si 30 de caini vagabonzi in centru, probabil pentru paza. Un oras in care desi strazile centrului sunt pline, lumea pare trista si atmosfera apasatoare. In general ma simt ca in Bucurestiul anului 95.
Dupa ce am considerat plimbarea gata, am intrat sa vedem ce putem cumpara de la alimentara. La restaurant nu ne-au dat bere, dar la ora 11 nu am avut nici o problema in a cumpara alcool din alimentara (ai auzit Slovenia ? ). Am ajuns la casa si m-am asezat la o coada internationala : in fata mea o asiatica vorbea in engleza cu, probabil, o americanca, nou vorbim romaba iar in spatele nostru se vorbeste germana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu