E iarna ... sau nu . Nici nu mai stiu si cred ca nici natura asta nu mai stie . E totusi februarie dar sunt 14 grade celsius afara. Nu realizasem atunci ca sezonul era numai o fata morgana pentru motoretisti. Suficient totusi pentru insetatul venit din iarna …
Ieri am trecut prin subsol unde e parcata mobra si am pornit-o. Are un centimetru de praf adunat de cand ne-am mutat in sediul acesta, eu cu biroul si ea cu resedinta. Am crezut ca e ca in celalalt si ca nu am nevoie de husa dar aici mobra este primul lucru ce sta in dreptul usii de garaj cand aceasta se deschide.
N-am gasit tigaia cu jeragai a lui Fat-Frumos dar nici mobra nu-i alba. E albastra si i-am dat cheie. A inceput sa tremure incet , parca vrand sa arunce praful cat colo ca omologul din poveste, apoi a inceput sa necheze in patru timpi , intai mai tare si apoi din ce in ce mai linistit … mai egal, mai calm de parca iarna nici nu fusese.
Am lasat-o sa mai doarma pana astazi .
Azi e sambata si am niste mancarimi de degete si de picioare infernale. De acasa pana la sediu am avut impresia ca merg cu tramvaiul melcilor, imi venea sa cobor si sa alerg pe langa. Am ajuns intr.-un final si m-am inarmat cu servetele pentru a sterge praful de pe ici-colo, din partile esentiale.
Cu o forma mai mult prafuita decat curata (mai exact cu o sa si manere semicurate cat sa nu imi murdaresc si hainele iar restul cu praful la locul lui ) am iesit tiptil din garaj ... Vorba vine tiptil pentru ca trebuie sa o fac sa necheze tare ca sa razbata peste panta de la intrare. Eram asteptati ...
Vorbisem sa mergem la Giurgiu la o ciorba pe malul Dunarii. Vorbisem cu Silviu si Pilif si se adaugase si Adi. In ultimul moment a zis si Dan ca merge si din 3 motorete s-au facut 6 (ca dan a venit cu inca doua mobre) si din Girugiu s-a facut Oltenita.
Aveam cu noi toata gama de motorete : de la batrana Gisselle (Virago de 535 -535 cm) pana la voinicul Rocket (2300cm). Pana sa apuc sa bag in treapta a patra deja grupul nostru era format din doua parti . Prima parte nu o mai vedeam .... Am mers batraneste cu cei ce planuisem initial calatoria si i-am lasat pe cei din fata sa se distreze in legea lor. Nu mica imi fu surpriza cand dupa iesirea din spatial construit si traversand un camp am realizat ca vantul amintea de crivatul iernii trecute. Nu sunt genul ce se apleaca pe curbe dar in acea zi eram aplecat numai pentru a merge drept. Imi aminteam de acele maturici cu care calugarii budisti alunga gazele din cale si am crezut ca sunt o gaza luata de curentul unei mature uriase dar cum in urma nu vedeam nici o roba budista continuam sa ma lupt cu curentul.
Luasem drumul de Giurgiu si la Daita facuram stanga. Eram oboist de lupta cu vantul si speram si visam sa fac o pauza . Uneori imi pare rau ca nu mai fumez ca sa am acel motiv intangibil de a face pauze . Cand am facut stanga, cei ce o luasera inainte ne asteptau, probabil plictisiti deja. Ei s-au urcat pe motoare si au demarat in tromba inainte sa apuc macar sa schitez un gest . Ne-am luat dupa ei dar pe fondul oboselii distanta s-a marit cosiderabil. Deja imi doream sa ma opresc si sa nu mai aud de alergarea nebuna din fata mea. Imi spuneam ca programarea pe circuit este abia peste o luna si nu seamana cu alergarea prin satele dunarene facuta de cei din fata. Am mers mai incet o perioada, pana m-am hotarat sa merg ceva mai repede , cautand o padure in care sa ma opresc pentru cateva minute. Tot megand mai repede , in departare ii vazui pe fugari ... Era linie dreapta si erau trei dealuri intre noi. Am accelerat ... si apoi am accelerat .... si apoi am accelerat .... La un moment dat motocicletul de sub mine nu vroia sa mai accelereze cum voriam eu si nu intelegeam de ce ...M-am uitat la kilometraj ...170 ...NEICAAA ! Am lasat-o incet si i-am prins in Oltenita.
Asa cum deja ma obisnuisem, cand eu am ajuns, ei erau gata de plecare si bateau usor nervos din picior. Le zisei ca mai stau sa imi trag sufletul si ca vreau sa ii astept si pe cei din urma. A ramas sa ne regrupam intr-o benzinarie.
Dupa ceva vreme venira si intarziatii, care oprisera si culesesera si niste floricele din padure si erau linistiti dar cu foame in suflet. Am decis sa luam pranzul in Oltenita city daca la Giurgiu nu a fost sa fie .... Ii sunai pe fugari si le zisei sa nu mai astepte si intrebaram un trecator unde putem manca . Raspunsul ne lasa putin blocati .... "La restaurantul libanez se mananca cel mai bine". Libanez ?!?!?!
Ne-a mai dat o variant cu un restaurant normal, fara specific si ne explica si drumul catre ele. Am zis sa mergem la cel romanesc. Am dat sa o luam din loc dar Bizonul lui Silviu nu vru sa porneasca. A fost nevoie de iscusinta Silionica si cheile mele fixe pentru a fi convins. Bineinteles ca nu am reusit sa gasim restaurantul romanesc , dar nimeriram libanezul ....
Libanezul avea mancare traditionala si numai mancare traditionala in tot menu-ul : falafel, ciorba de burta, kebab, pizza etc Cred ca asta inseamna globalizare pana la urma , nu ? Ne-am amuzat putin dar dupa ce am mancat cat am putut, am cerut sa ni se si puna la pachet ce a ramas,foarte buna mancarea. De asemeni restaurantul are o terasa pe care am decis ca trebuie sa o vedem si vara.
De ce va spun acum despre el ? Pentru ca dupa ce un membru marcant al comunitatii noastre de motoretisti a constatat ca e cam involburata benzina pe care o pune in rezervor, a venit imediat replica sotiei : "Pai tu pui motorina !"
Norocul lui cel mare a fost ca nu a apucat sa porneasca si am tras intr-o parte mica noastra caravana . Si am inceput sa ..... mulgem motoreta . Stiti cum e face asta ?
Unii aveau de lucru in timp ce pentru altii era doar asteptare :
Dupa acest mic incident drumul fu linistit si fara nici un eveniment . Un drum ca oricare altul , cu carute caini masini scumpe si camioane, biciclisti si pietoni neatenti.
